Search

Pneumonia este o formă de infecţie respiratorie acută care afectează plămânii şi care este cauză principală de mortalitate în rândul copiilor la nivel mondial. Pneumonia poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecventă la copiii mici. Etiologia ei este adesea dificil de determinat, criteriile de diagnostic fiind adesea prezumptive şi bazându-se pe date epidemiologice, clinice, de laborator şi radiologice. Autorii prezintă trei cazuri de pneumonie diagnosticate la vârste diferite, subliniid particularităţile clinice, imagistice şi evolutive.

Introducere. Hepatita C reprezintă o inflamaţie a ficatului, cauzată de virusul hepatitic C. Virusul C este de aproximativ 10 ori mai infecţios decât virusul HIV. Infecţia acută determina rar simptomatologie şi se poate vindeca spontan în primele 6 luni, la aproximativ 20% dintre pacienţii infectaţi. În cele mai multe cazuri, însă, infecţia devine cronică (până la 80% din cazuri) (6). Hepatita cronică VHC este o cauză majoră de ciroza hepatică şi hepatocarcinom, în întreaga lume (7). În ultimele decenii, tratamentul standard pentru infecţia cronică VHc a fost combinaţia PEG-IFN şi Ribavirina (RBV). Prezentul şi viitorul tratamentului pentru virusul C este reprezentat de noile generaţii de DAA, în general, Exviera+Viekirax pentru România, în special. Obiectivele studiului: Obiectivul principal al acestui studiu este de a determina cum tolerează pacienţii cu infecţie cronică VHC, cu fibroză hepatică F4, noul tratament cu DAA, precum şi care va fi evoluţia fibrozei hepatice. Material şi metodă: În acest studiu au fost înrolaţi 33 pacienţi, din Centrul de Medicină Internă, Institutul Clinic Fundeni, internaţi în perioada 02.2016 - 08.2016. Am evaluat sindromul inflamator, sindromul de colestaza şi evoluţia fibrozei hepatice la aceşti pacienţi. Rezultate: Am observat o reducere semnificativă a sindromului infamator, nivelul bilirubinei serice a înregistrat, de asemenea, o scădere, dar în ceea ce priveşte stadiul fibrozei hepatice, acesta a rămas acelaşi, la sfârşitul tratamentului antiviral cu DAA, Exviera+Viekirax. Concluzii: Este nevoie de mai multe date pentru a putea formula o concluzie solidă, în cee ace priveşte rata SVR, efectele secundare, evoluţia fibrozei hepatice şi eventualele recăderi.

Epilepsia este o patologie cerebrală care constă în apariţia convulsiilor epileptice recurente, iar mai mult de jumătate din cazuri prezintă debutul în timpul copilăriei. Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 3 ani, cu antecedente heredocolaterale de epilepsie şi istoric de retard în dezvoltarea neuropsihomotorie, care s-a internat în clinica noastră prezentând convulsii tonicoclonice generalizate, iniţial în context febril, iar ulterior în afebrilitate. Analizele de laborator şi cele neuroimagistice nu au identificat existenţa unei cauze subiacente. EEG iniţială nu a evidenţiat traseu patologic. În ciuda tratamentului anticonvulsivant instituit, evoluţia pacientului a fost nefavorabilă, prezentând multiple recurenţe pe termen scurt, fiind reinternat de mai multe ori în clinica noastră. O dată cu introducerea celui de-al doilea medicament antiepileptic, levetiracetam, în tratament, convulsiile s-au remis, iar pacientul a prezentat evoluţie favorabilă pe termen lung. Particularitatea cazului constă în apariţia unor crize tonicoclonice generalizate la un pacient cu antecedente heredocolaterale semnificative şi istoric de retard în dezvoltarea neuropsihomotorie, care apar iniţial în context febril, iar apoi în afebrilitate, repetându-se la ciclic, cu evoluţie nefavorabilă în ciuda tratamentului cu acid valproic, care se remit doar după iniţierea tratamentului cu levetiracetam.

Epilepsy is a brain pathology that consists in the development of recurrent epileptic seizures, and more than half of the cases present the onset during childhood. We present the case of a 3-year-old male patient, with heredocollateral antecedents of epilepsy and personal history of neuropsychomotor retardation, who was admitted in our clinic presenting generalized tonic clonic seizures, initially febrile and afterwards afebrile. The laboratory tests and the neuroimagistic ones did not identify an underlying cause. The initial EEG did not point out anything pathological. Despite the anticonvulsant treatment, the patient's evolution was unfavorable, presenting multiple short term recurrences, being readmitted multiple times in our clinic. Once we introduced the second anticonvulsant drug, levetiracetam, in his treatment, the seizures disappeared, and the patient presented long term favorable evolution. The case particularity consists in the development of generalized tonic clonic seizures in a patient with significant family history, and personal history of neuropsychomotor retardation that appear initial under febrile context, and afterwards in the lack of fever, repeating cyclic, with unfavorable evolution despite the treatment with valproic acid that disappear only after initiating treatment with levetiracetam. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Manifestările alergice cutanate, respiratorii şi/sau digestive din primii ani de viaţă pot evolua eşalonat, con comitent sau alternativ, sensibilizarea alimentară fi ind cauza cea mai frecventă. Obiectivul studiului a fost evaluarea alergiei alimentare IgE mediate la sugar şi copilul mic privind formele şi gravitatea manifestărilor clinice în corelaţie cu factorii de risc şi impactul prognostic al măsurilor dietetice şi medicamentoase evaluat în dinamică, individualizat după o dispensarizare medie de 22 de luni. Rezultate. Debutul real al alergiei alimentare a fost precoce (5-11 luni) prin manifestări cutanate (66 cazuri), respiratorii (55 cazuri) şi/sau digestive (5 cazuri). Apariţia manifestărilor respiratorii (astm bronşic şi/sau rinită alergică) prin sensibilizare la aeroalergeni a fost surprinsă în 50% din cazuri. Toleranţa orală pentru unul sau mai multe alimente s-a instalat la 43 copii, mai frecvent pentru lapte şi albuş de ou. Concluzie. Măsurile de profi laxie secundară şi terţiară aplicate susţinut la copiii cu manifestări alergice corelate cu sensibilizarea alimentară nu împiedică evoluţia spre polisensibilizări şi manifestări clinice complexe în toate cazurile.

În cardiomiopatiile dilatative, carvedilolul poate reprezenta o resursă terapeutică, dar experienţa la copil este limitată. Obiective. Studiul evoluţiei clinice şi ecocardiografi ce a cardiomiopatiilor dilatative ale copilului neresponsive la tratamentul convenţional cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei, diuretice, digoxin, care au necesitat asocierea carvedilolului; studiul farmacocineticii carvedilolului la copii. Material şi metodă. 16 copii cu cardiomiopatie dilatativă severă şi fracţie de ejecţie a ventriculului stâng ≤ 31% au fost evaluaţi clinic prin scor ROSS / NYHA şi ecocardiografi c. Măsurarea carvedilolului în plasma umană s-a efectuat la 7 subiecţi, utilizând cromatografi a de lichide de înaltă performanţă, asociată cu spectrometria de masă, metoda standardului extern. Rezultate. Dintre cei 16 copii cu cardiomiopatii dilatative trataţi cu carvedilol ca medicaţie adjuvantă terapiei convenţionale, 14 au evoluat spre ameliorare clinică şi ecocardiografi că şi doi spre deces. Clinic, copiii au tolerat bine carvedilolul, scorul NYHA s-a ameliorat, iar fracţia de ejecţie a ventriculului stâng a crescut de la sub 31%, la peste 40%. Studiul farmacocineticii carvedilolului a dovedit că viteza de absorbţie nu se modifi că odată cu creşterea dozei administrate. Timpul de atingere a concentraţiei maxime a fost identic pentru toţi subiecţii. Timpul de înjumătăţire mediu a fost de 2,88 ore, mai mic decât la adulţi. Timpul mediu de rezidenţă al carvedilolului în organism a fost 4,28±1,52 ore. Concluzii. La vârsta pediatrică, cardiomiopatiile dilatative neresponsive la tratament convenţional cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei, diuretice, digoxin au benefi ciat de adiţionarea carvedilolului, cu ameliorarea scorului NYHA/ROSS şi a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng. Studiul farmacocineticii carvedilolului la copii a evidenţiat timpul de înjumătăţire mediu al carvedilolului de 2,88 ore şi timpul mediu de rezidenţă în organism de 4,28±1,52 ore.

Introducere: Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală infl amatorie multisistemică de etiologie neconoscută, caracterizată prin recurenţe, ce poate afecta orice sistem sau organ. Afectarea renală rămâne una dintre cauzele principale de morbiditate şi mortalitate, alături de afectarea sistemului nervos central şi cea cardiacă la copiii cu LES. Nefrita lupică (NL) se poate prezenta prin manifestări clinice şi histopatologice variate. Protocoalele standard de tratament utilizate în nefrita lupică includ pulsaţiile de corticosteroizi şi ciclofosfamidă (Ciclo), precum şi administrarea orală de prednison, azatioprină şi micofenolat de mofeti (MMF). Scopul: Scopul acestui studiu este de a evalua manifestările clinice şi de laborator, răspunsul terapeutic şi evoluţia pacienţilor cu nefrită lupică. Am efectuat un studiu retrospectiv şi prospectiv, bazat pe studierea foilor de observaţie a pacienţilor cu LES şi NL internaţi şi trataţi în Clinica IV Pediatrie, UMF „Gr. T. Popa“, Iaşi, pe o perioadă de 12 ani. Rezultate: Am concluzionat că pulsaţiile cu Ciclofosfamidă induc remisiunea clinică şi renală la majoritatea copiilor cu LES şi NL. Terapia de menţinere cu MMF a fost efi cientă după inducerea remisiunii în cazurile refractare la alte scheme terapeutice.

Introduction. Hepatitis C is a liver inflammation caused by hepatitis C virus. HCV is about 10 times as infectious as HIV. The acute infection rarely causes symptoms and can clear up spontaneously in the first six months in about 20% of those affected. In most cases, however, the infection becomes chronic (up to 80%). Chronic hepatitis C is a major cause of liver cirrhosis and hepatocellular carcinoma worldwide. In the past decades, the standard treatment for hepatitis C viral infection was PEG-IFN and ribavirin (RBV). The future for the treatment of chronic hepatitis C infection is represented by DAAs and for Romania, the future is called Exviera+Viekirax. Objective of the study: The main purpose of the survaillance was to determine how these HCV chronic infection patients with F4 liver fibrosis tolerate the new DAAs treatment and how the liver fibrosis will decrease or increase. Matherial and methods: The study enrolled 33 patients from Internal Medicine Center, Fundeni Clinical Institute, during the period 02.2016 - 08.2016. We evaluated the inflammatory syndrome, the cholestatic syndrome and the evolution of liver fibrosis. Results: We have noticed a significant decrease of inflammatory syndrome, the bilirubin level decreased also, but the stage of liver fibrosis remained the same, at the end of treatment with Eviera+Viekirax. Conclusions: We had a small experience so far, with Exviera+Viekirax regimen. The patients tolerated very well the therapy and the virological response was 100% for all subjects. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Manifestările alergice cutanate, respiratorii şi/sau digestive din primii ani de viaţă pot evolua eşalonat, con comitent sau alternativ, sensibilizarea alimentară fiind cauza cea mai frecventă. Obiectivul studiului a fost evaluarea alergiei alimentare IgE mediate la sugar şi copilul mic privind formele şi gravitatea manifestărilor clinice în corelaţie cu factorii de risc şi impactul prognostic al măsurilor dietetice şi medicamentoase evaluat în dinamică, individualizat după o dispensarizare medie de 22 de luni. Rezultate. Debutul real al alergiei alimentare a fost precoce (5-11 luni) prin manifestări cutanate (66 cazuri), respiratorii (55 cazuri) şi/sau digestive (5 cazuri). Apariţia manifestărilor respiratorii (astm bronşic şi/sau rinită alergică) prin sensibilizare la aeroalergeni a fost surprinsă în 50% din cazuri. Toleranţa orală pentru unul sau mai multe alimente s-a instalat la 43 copii, mai frecvent pentru lapte şi albuş de ou. Concluzie. Măsurile de profilaxie secundară şi terţiară aplicate susţinut la copiii cu manifestări alergice corelate cu sensibilizarea alimentară nu împiedică evoluţia spre polisensibilizări şi manifestări clinice complexe în toate cazurile. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

In cardiomiopatiile dilatative carvedilolul poate reprezenta o resursă terapeutică, dar experienţa la copil este limitată. Obiective. Studiul evoluţiei clinice şi ecocardiografi ce a cardiomiopatiilor dilatative ale copilului neresponsive la tratamentul convenţional cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei, diuretice, digoxin, care au necesitat asocierea carvedilolului; studiul farmacocineticii carvedilolului la copii. Material şi metodă. 16 copii cu cardiomiopatie dilatativă severă şi fracţie de ejecţie a ventriculului stâng ≤ 31% au fost evaluaţi clinic prin scor ROSS / NYHA şi ecocardiografi c. Măsurarea carvedilolului în plasma umană s-a efectuat la 7 subiecţi utilizând cromatografi a de lichide de înaltă performanţă asociată cu spectrometria de masă, metoda standardului extern. Rezultate. Dintre cei 16 copii cu cardiomiopatii dilatative trataţi cu carvedilol ca medicaţie adjuvantă terapiei convenţionale, 14 au evoluat spre ameliorare clinică si ecocardiografi că şi doi spre deces. Clinic, copiii au tolerat bine carvedilolul, scorul NYHA s-a ameliorat iar fracţia de ejecţie a ventriculului stâng a crescut de la sub 31 % la peste 40 %. Studiul farmacocineticii carvedilolului a dovedit că viteza de absorbţie nu se modifi că odată cu cresterea dozei administrate. Timpul de atingere a concentraţiei maxime a fost identic pentru toţi subiecţii. Timpul de înjumătăţire mediu a fost de 2,88 ore, mai mic decât la adulţi. Timpul mediu de rezidenţă al carvedilolului în organism, a fost 4,28±1,52 ore. Concluzii. La vârsta pediatrică, cardiomiopatiile dilatative neresponsive la tratament convenţional cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei, diuretice, digoxin au benefi ciat de adiţionarea carvedilolui, cu ameliorarea scorului NYHA/ROSS şi a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng. Studiul farmacocineticii carvedilolului la copii a evidentiat timpul de înjumătăţire mediu al carvedilolului de 2,88 ore şi timpul mediu de rezidenţă în organism de 4,28±1,52 ore. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Introducere: Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală inflamatorie multisistemică de etiologie neconoscută, caracterizată prin recurențe, ce poate afecta orice sistem sau organ. Afectarea renală rămzne una dintre cauzele principale de morbiditate şi mortalitate, alături de afectarea sistemului nervos central şi cea cardiacă la copiii cu LES. Nefrita lupică (NL) se poate prezenta prin manifestări clinice şi histopatologice variate. Protocoalele standard de tratament utilizate în nefrita lupică includ pulsațiile de corticosteroizi şi ciclofosfamidă (Ciclo), precum şi administrarea orală de prednison, azatioprină şi micofenolat de mofeti (MMF). Scopul: Scopul acestui studiu este de a evalua manifestările clinice şi de laborator, răspunsul terapeutic şi evoluția pacienților cu nefrită lupică. Am efectuat un studiu retrospectiv şi prospectiv, bazat pe studierea foilor de observație a pacienților cu LES şi NL internați şi tratați în Clinica IV Pediatrie, UMF „Gr. T. Popa", Iaşi, pe o perioadă de 12 ani. Rezultate: Am concluzionat că pulsațiile cu Ciclofosfamidă induc remisiunea clinică şi renală la majoritatea copiilor cu LES şi NL. Terapia de menținere cu MMF a fost eficientă după inducerea remisiunii în cazurile refractare la alte scheme terapeutice. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Group B Streptococcus (Streptococcus agalactiae). Infections colonizes the maternal urethra, vaginal tract and rectum; it is sexually transmitted but colonization is usually asymptomatic. In the mother, group B Streptococcus can cause puerperal sepsis, endometritis and preterm delivery. The biggest risk, however, is to the newborn. The risk of infection appears enhanced in twins. The most devastating form of infection is early-onset bacteremia with shock, pneumonia and, occasionally, meningitis. All three serotypes (I, II, III) can cause early-onset infection although type III is most common in infections that are seen after the first week of age. All three serotypes (I, II, III) can cause early-onset infection although type III is most common in infections that are seen after the first week of age (see table 1). The author presents: morphopathology (pneumonia, especially in early onset group B Streptococcus infections; meningitis, meningoencephalitis in late onset group B Streptococcus infections); clinical manifestations; diagnosis (positive, differential); evolution and treatment; prevention and prognosis. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Intrauterine Listeria monocytogenes infection may result in abortion early in gestation and stillbirth later on or congenital infection with early neonatal death. Newborn acquiring Listeria late in pregnancy or during birth manifest diverse clinical signs ranging from septicemia to focal skin lesions. Two clinical syndromes: •the first with early onset presents in the first two days of life and is characterized by septicemia and high mortality rate; •the second form (late onset) presents after the fifth day of life and represents infection acquired during delivery or postnatally - with meningitis or meningoencephalitis. The diagnosis of listeriosis is suggested by the clinical picture and gram stain vizualization of listeria, a grampositive bacteria. Treatment of listeriosis is most often initiated with a combination of ampicillin and an aminoglycoside - gentamicin. The outcome is favorable in most cases, the exception being the cases with fulminant sepsis and meningoencephalitis often complicated by disseminated intravascular coagulation and bleeding. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Neonatal sepsis (in utero), perinatal and afterbirth - postnatal is a disease with low incidence, but with high risk. Although incidence of the most common etiology - group B Streptococus - has been reduced by prophylactic treatment with penicillin - neonatal sepsis has not been eradicated, and vigilance must remain high. The author presents: etiology; pathogeny; clinical manifestations; diagnosis (positiv, differential, etiological); management with a plan of treatment with antimicrobial agents and supportive care; evolution, complication and prognosis in neonatal sepsis. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

In recent years, currently, we come to grip with „aflutter little child“ which, forth somatic disorders, present also hyperactivity, inattention, and social interaction deficits and communication disorders. At this age group, currently, we find symptoms which did not fit with classical clinical features of Autism (described by Leo Kanner) neither with ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder). For these reasons appear a lot of differential diagnostic problems between ADHD and ASD (Autism Spectrum Disorder, expression used by Baron-Cohen for Pervasive Developmental Disorder), disorders with an increase of incidence in the last years. All this generate a lot of questions for nosological enframe: ADHD, TSA, ADHD co-morbid with TSA, or a new disorder? In our paper we make a review of recent epidemiology and aetiology aspects because in the last years there is an important concern for the increase of prevalence and incidence of these two disorders. We wish to emphasize that early identification and intervention allows the elaboration of some targeted therapeutically strategies, psychotherapeutic and pharmacological, adapted to each child, with increased efficiency. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Orientation - An unusuall rising, above the expected limits, and with a clear epidemic trend, in the viral meningitis reported cases weekly frequencies, has been observed during the 2007 year's routine summer West Nile neuroinfection surveillance, conducted in Bucharest. As the confirmatory tests for West Nile etiology were constantly negative it was supposed that the outbreak might be of enteroviral origin, and consequently the investigation of this etiology was decided and performed. Objectives - (a) outbreak description and (b) analysis of outbreak's management Methods - enteroviral ethiology was ascetained through WHO recommended cultural technique in 310 clinical specimens sampled from 155 patiens. The prevalence of viral meningitis cases caused by the enterovirus ECHO serotype 4 (EV-4) has been used in order to describe the outbreak course in time (calendar weeks) and also in demographic terms (age groups) respectively. For the outbreak management analysis the following was taken in consideration: (a) laboratory technique used for cases' etiology investigation, (b) nature and number of clinical specimens cultured, (c) validity of case definition used for cases' enrolment in virological tests and (d) interventions taken to control the pathogen transmission. Results - the existence of an aseptic meningitis outbreak was confirmed through significant (p< 0.05) overpassing in 2007 of the expected weekly frequences in 12 (57%) out of a set of 21 consecutively weeks (starting with the week 19) during which surveillance has been conducted; viral meningitis cases affected all ages groups over one year, but mainly the older children and young adults. EV-4 etiology has been associated with the clinical picture in 36 (23.2%) of the 155 patients with at least one cultured clinical specimen. In time prophile, the prevalence of EV-4 infection evolved sequencially, the positivity rate being significantly higher (RR: 2.49) in the last half of the outbreak. In demographic terms the highest EV-4 isolation rate was found in the 1-6 years old age group (39%), and it decreased steadly with older ages. EV-4 has been isolated from 78 (24.2%) out of 310 clinical specimens; the isolation rate ranged from 24.3% (CSF) to 29.4% (throat swab) (p>0.05). The most proliphic combination of clinical specimens was CSF + throat swab (31.3%), although this rate was not significantly higher then those associated to CSF only. Correlation between the number of clinical specimens (1-4) sampled from a single patient and the isolation rate counted for only 8%. Predictive positive value and specificity of the clinical case definition provided, were both of modest values (23.9% and 11.3% respectively). Case investigation suggested (OR: 2.94; p > 0.05) an association between recent eating of unwashed fruits/vegetables and EV-4 positivity. Conclusions - the viral meningitis otbreak has been provoked by EV-4 and apparently involved all ages, except infants. The value of the outbreak management was shaded primarly by using the cultural technique selected for etiology investigation all along the duration of episode's evolution, i.e. byond the time when the enteroviral etiology had been indubitably demonstrated up the serotype level. Recommendations - In the future viral meningitis outbreaks an adequate management should be based primarly on molecular methos of diagnosis. [ABSTRACT FROM AUTHOR]