Introducere. Coxiella burnetii este agentul etiologic al febrei Q, o zoonoză care încă ridică semne de întrebare - „Query”. Anterior clasificată drept Rickettsie, C. burnetii este o bacterie obligatoriu intracelulară înalt infecţioasă, ale cărei principale rezervoare animale sunt bovinele, ovinele şi caprinele. Transmisă în mod obişnuit prin inhalarea aerosolilor contaminaţi în timpul parturiţiei animale, febra Q se poate manifesta ca boală febrilă autolimitată, pneumonie sau hepatită. Cu toate acestea, în anumite circumstanţe, există posibilitatea evoluţiei către o formă cronică, implicând predominant valvele cardiace preexistent lezate sau vasele de sânge. Diagnosticul este uzual stabilit serologic, iar Doxiciclina reprezintă cea mai frecventă alegere de antibioterapie. Obiective. Scopul acestui studiu este de a analiza cadrul clinic şi de laborator care a condus la diagnosticul de febră Q acută, respectiv cronică, regimurile de tratament aplicate şi evoluţia consecutivă în cadrul grupului de pacienţi definit mai jos. Materiale şi metode. Lucrarea de faţă reprezintă un studiu observaţional descriptiv bazat pe un lot de 24 de pacienţi internaţi în clinica noastră în anul 2018 şi diagnosticaţi cu febră Q acută sau cronică, probabilă sau confirmată. Au fost incluşi bolnavi de ambele sexe, indiferent de vârstă, sub condiţia respectării definiţiei de caz a CDC, integrând modificările serologice în contextul clinic compatibil cu tabloul bolii. Rezultate şi concluzii. Un cadru epidemiologic sugestiv a fost identificat în puţine cazuri. Dintre cei 24 de bolnavi cu vârste curpinse între 34 şi 80 de ani, dintre care doar două au fost femei, 22 au experimentat febră Q acută, manifestată predominant ca o combinaţie de penumonie şi hepatită (9 cazuri, 41%). Doar două cazuri de infecţie acută au fost confirmate serologic. Acuze frecvente au fost febra (în toate situaţiile), frisoanele, cefaleea şi greaţa. Numai 28% dintre pneumoniile confirmate imagistic au fost acompaniate de tuse seacă, în timp ce doar 21% dintre hepatite au asociat icter. Biologic, leucocitoza s-a corelat mai slab cu activitatea bolii acute, în timp ce toţi pacienţii au exprimat un răspuns inflamator (prin proteina C reactivă) moderat-crescut. Având în vedere latenţa sosirii rezultatelor dozării anticorpilor specifici, decizia de iniţiere a tratamentului a fost bazată pe considerente clinice, antibioterapia constând în Doxiciclină, singură sau în combinaţii menite să acopere un spectru mai larg, dat fiind caracterul obişnuit nespecific al simptomelor şi suspiciunea clinică iniţial mică pentru febră Q. Evoluţia a fost favorabilă în toate cazurile. Privitor la cei doi pacienţi cu febră Q cronică, manifestată ca endocardită cu hemoculturi negative, dintre care doar una confirmată potrivit definiţiei CDC, ambii prezentau valvulopatii constituite premergător, în absenţa unui istoric de infecţie acută cu C. burnetii. În primul caz, sub antibioterapie empirică pentru EI (Ceftriaxonă şi Vancomicină), a survenit insuficienţa cardiacă acută şi s-a impus protezarea valvulară chirurgicală, urmând ca titrul înalt de IgG fază I ce aducea confirmarea diagnostică să fie ulterior obiectivat. Celui de-al doilea bolnav i-a fost administrată şi Doxiciclina în combinaţie terapeutică, evoluând favorabil pe parcursul internării. [ABSTRACT FROM AUTHOR]