Back to Search Start Over

Disforia de gen la copil şi adolescent – o afecţiune îndepărtată de practica pediatrică?

Authors :
Institutul Naţional de Endocrinologie „ C.I. Parhon', Bucureşti, România
Iulia Ţincu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila', Bucureşti, România
Doina Anca Pleșca
Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu', Bucureşti, România
Mirela Silvia Iancu
Ana-Maria Daviţoiu
Monica Livia Gheorghiu
Sorina Chindriş
Source :
Romanian Journal of Pediatrics, Vol 69, Iss 4, Pp 281-286 (2020)
Publication Year :
2020
Publisher :
Amaltea Medical Publishing House, 2020.

Abstract

Disforia de gen nu este o afecţiune cu care medicul pediatru din România se intâlneşte în mod obişnuit în practica sa. Cu toate acestea, în lumina progreselor care se fac în lume în scopul diagnosticării precoce şi instituirii unui tratament corect, cât şi în contextul evolutiv al societăţii, inclusiv din ţara noastră, cazurile medicale nu vor întârzia să apară. Această lucrare îşi propune să treacă în revistă, pe scurt, principalele caracteristici ale afecţiunii, precum şi rolul pe care pediatrul îl poate juca în viaţa pacientului deja diagnosticat (sau nu încă) cu disforie de gen.

Details

Language :
English
ISSN :
20696175 and 14540398
Volume :
69
Issue :
4
Database :
OpenAIRE
Journal :
Romanian Journal of Pediatrics
Accession number :
edsair.doi.dedup.....f6141475ff33c180d06c95de167096b6