Search

Copyright of ORL.ro is the property of MEDICHUB MEDIA, S.R.L. and its content may not be copied or emailed to multiple sites or posted to a listserv without the copyright holder's express written permission. However, users may print, download, or email articles for individual use. This abstract may be abridged. No warranty is given about the accuracy of the copy. Users should refer to the original published version of the material for the full abstract. (Copyright applies to all Abstracts.)

Adenoiditis is an affection of the superior airways, especially in newborns and small children (rare occasions of adult occurrence) and is produced by an allergen, or bacterial, or viral infection of the pharynx adenoid tissue Luschka. Acute adenoiditis has a sudden offset, mild fever/no fever, nasal obstruction, loud respiration, pus secretions, coughing, especially at night. Untreated or treated incorrectly, adenoiditis can cause severe complications such as otitis media, adenitis, acute erythematous or erythemato-papulous angina, laryngitis, tracheitis, bronchitis, pneumonia, or gastrointestinal disorders. Chronic adenoiditis is the consequence of hypertrophy of the adenoidal vegetation and has a chronical evolution that can determine serious complications. Symptoms are similar to the acute form, except the fact that they are permanent and represent the core that increases the frequency of the respiratory infections. In the chronical form, simptoms persist, the most important being nasal obstruction, mouth respiration, nasal voice, sleep apnea, adenoidal face, ear diseases and recurrent superior airways infections. In many cases, distinction between the symptoms and the complications of adenoiditis is unclear or arbitrary, because of this reason we try to use our current level of understanding regarding the physiopathological mechanisms involved in this affliction and try to sketch a fair difference. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Tonsillitis and adenoiditis represent the inflammation of the tonsils, pharynx and Waldeyer'stonsillar ring (adenoid tonsil, lingual tonsil, palatine tonsil and tubal tonsil). The common causes are represented by the infection with adenovirus, Streptococcus sp., Haemophilus influenzae airborne through Pflugge drops and not so often through digestive tract or by contact. Surgery is indicated if chronicity or failure of antibiotic and anti-inflammatory treatment using traditional tonsillectomy procedure or by performing radiofrequency tonsil reduction or coablation. Traditional tonsillectomy under general anesthesia implies excision of the tonsil using the scalpel and electrocauterisation and traditional adenoidectomy using Beckman Adenoid Curette with hemostasis. This procedure has disadvantages as longer recovery time, intraoperative bleeding and also possible bleeding in the recovery time. Radiofrequency tonsil reduction uses Surgiton with high-frequency and low temperature and it has a lot of advantages compared with the traditional procedure. Among this advantages, there are: short operation time, absence of intraoperative bleeding, lower infection rate, shorter recovery time and lower postoperative pain. This procedure cannot be used for treating hypertrophic tonsils and also a variety of adenoiditis and these are treated using the traditional method. This presentation aims at exposing the advantages and disadvantages of both surgical technics at the current level of knowledge. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

The respiratory pathology during sleep includes a number of diseases of the superior airways, from snoring to obstructive sleep apnea syndrome (OSAS). In adults, undiagnosed and untreated OSAS is associated with hypertension and other cardiovascular associated diseases; in children, respiratory pathology during sleep may result in serious consequences. Obstructive sleep apnea syndrome in children, left untreated for a long period of time, may result in behavior, cognitive and physiological deficits. In the past years, a lot of progress has been made in sleep medicine in children, but a lot of problems concerning the factors involved in fenotipical variability and pathogenic mechanisms of OSAS remain misunderstood. OSAS can cause a large number of nocturnal symptoms (snoring, increase of respiration effort, nocturnal sweating, agitated sleep, enuresis), and daylight symptoms (mouth respiration, nasal obstruction, nasal voice, attention and behavior deficits). OSAS diagnosis, and also assessing the severity of the condition are realized through the use of polysomnography, and early treatment will determine the severity of this entity. In children, tonsil hyperplasia plays a key role in compromising the permeability of the superior airways during sleep, tonsillectomy being the right treatment path. Children with complex forms of OSAS associated with cranio-facial or neurological anomalies can be treated with different types of surgical procedures or other types of non-surgical therapies. This presentation tries to sum up our current level of knowledge regarding the etiology and mechanism of OSAS in children, the risk factors, as well as the current methods of diagnosis and treatment. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Purpose. Salivary glands pathology is rare in pediatric population with predominance of benign lesions. However, recently malignant cases have a rising frequency in children and are reported up to 40-60% of the cases encountered. Therefore is necessary to implement sonography as a central element in the management of pediatric cases with salivary glands pathology. Material and method. We performed a systematic review of 30 recent articles on the subject of salivary glands pediatric pathology and the use of ultrasonography as central diagnostic tool. We analyzed the data regarding sensitivity and specificity of various sonographic characteristics: shape, dimensions, ecogenicity, borders, and blood vessels. Results. From the point of view of benign cases, the most frequent pathology is the mucocele with a higher prevalence as a residual mass after mumps, on the second place being chronic recurrent parotiditis, followed by pleomorphic adenomas and hemangiomas that count for 90% of the salivary benign masses. Concerning malignant cases, these are mostly epithelial tumors with a predominant localization at the level of the parotid gland and symptomatic after the age of 10. Recently using sonography together with fine needle aspiration biopsy enabled an increase in accuracy of the diagnosis with a minimal trauma of the pediatric patient and increase in family compliance towards the treatment proposed. We will illustrate with personal cases the sonographic criteria used in the differential diagnosis of pediatric salivary glands pathology. Conclusions. Salivary glands ultrasonography in pediatric cases is credited with 98.5% sensitivity, an 80% specificity in detecting tumoral lesions with a positive predictive value of 84.2% and a negative predictive value of 70%. The major advantages of this diagnostic imaging modality are lack of irradiation, enabling successive exams and a more human interaction with the pediatric patient ensuring their compliance. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Introducere. Tehnicile noi precum puncţia biopsie ecoghidată pe ac fin şi elastografia iau cu asalt practica ORL şi în unele ţări au devenit parte integrantă a algoritmului de management al patologiei glandelor salivare. Avantajele acestor proceduri sunt costurile reduse, lipsa iradierii şi minimizarea riscurilor operatorii la pacienţii pluritaraţi. Material's! metodă. Vom prezenta tehnica examinării ecografice a glandelo’r salivare, precum si a efectuării puncţiei biopsii ecoghidate. Detaliem principiile elastografiei şi datele din literatura de specialitate referitoare la aplicarea sa în managementul patologiei glandelor salivare. Datele obţinute prin ecografie şi elastografie vor fi corelate cu rezultatul citologic al puncţiei pe ac fin şi cu rezultatul final morfopatologic. Rezultate şi concluzii. Prezentăm o serie de cazuri de la aparent banala litiază salivară la afecţiuni inflamatorii şi temutele formaţiuni tumorale ale glandelor salivare ce au beneficiat de utilizarea acestor două tehnici noi. Elastografia adaugă o nouă dimensiune examinării ecografice standard şi Doppler, sporind gradul de sensibilitate şi specificitate al diagnosticului şi prevenind utilizarea excesivă a imagisticii CT. Puncţia biopsie ecoghidată permite o economisire a resurselor, cu diagnosticarea corectă şi completă a pacientului în cadrul ambulatoriului de specialitate, fără riscuri anestezice suplimentare în cadrul pacienţilor pluritaraţi. Această lucrare a fost finanţată de către UMF „Carpi Davila" prin proiectul numărul 33895/11.11/2014. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Introducere. Cel mai des folosite modalităţi de reabilitare fonatorie disponibile pentru pacientul român sunt laringofonul si butonul fonator. Deşi au fost dezvoltate instrumente de analiză a calităţii vieţii pre- şi postoperator, în ceea ce priveşte funcţia fonatorie nu există algoritme clare pentru aplicarea uneia dintre cele două metode de reabilitare, fiind de cele mai multe ori o problemă de disponibilitate sau de preferinţă a pacientului. Material şi metodă. Am analizat un grup de 50 de pacienţi care au beneficiat de reabilitare fonatorie post-laringectomie totală prin inserţie de buton fonator de tip Provox Vega. Baza de date a cuprins vârsta, sexul, mediul de provenienţă, statutul social, nivelul educaţional, gradul şi perioada de utilizare a protezei. Toate cazurile au suferit montarea butonului fonator per secundam, şi nu simultam laringectomiei totale. Există pacienţi care nu folosesc maximal proteza vocală sau chiar abandonează' acest dispozitiv uneori în favoarea laringofonului. Am încercat să analizăm care sunt factorii ce duc la acest scenariu. Rezultate şi concluzii. Dintre aceştia, un număr de 6 pacienţi nu au utilizat maximal proteza vocală sau chiar au solicitat extragerea butonului fonator şi ulterior au adoptat folosirea laringofonului. Nici unul nu a fost de sex feminin şi to ţi proveneau din mediu rural. Patru dintre ei aveau studii medii, iar doi nu beneficiau de sprijin familial activ. Propunem un algoritm de selecţie a pacienţilor care ar beneficia maximal din inserţia butonului fonator sau care altfel ar utiliza mai degrabă laringofonul. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Introducere. Ecografia endocavitară are utilizare amplă în alte regiuni anatomice decât în sfera ORL. Au existat încercări ale unor specialişti în imagistică medicală să adapteze transductorii ecografici endovaginali şi endorectali pentru examinarea endocavitară a regiunii orofâringiene. Propunem un studiu-pilot al utilizării „exotice" a ecografiei pentru examinarea cavităţii orale şi faringelui de către specialistul ORL, ce are avantajul unei experienţe superioare în abordarea acestei regiuni anatomice. Material şi metodă. Vom utiliza un transductor chirurgical în formă de „L" ataşat la un aparat de ecografie Sonoscape S2. Transductorul va fi învelit steril şi acoperit cu gel steril disponibil în pachetele Civ- Flex de unică folosinţă. Fiind un studiu-pilot şi pentru a depăşi inconvenientul reflexului de vomă faringian, am efectuat examinarea pe subiecţi anesteziaţi total în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale de amigdalectomie. După montarea depărtătorului bucal autostatic se efectuează examinarea ecografică endocavitară în secvenţa de paşi: segment anterior si posterior limbă, versant lateral limbă, pîanşeu bucal, lojă amigdală palatină, văl palatin, palat dur, perete posterior faringian, regiune parafaringiană etc. In limita spaţiului de manevră, fiecare regiune a fost examinată atât longitudinal, cât si transvers. Rezultate si concluzii. Am corelat imaginile ecografice obţinute cu noţiunile de anatomie clinică şi secţională. Această metodă de examinare ecografică va putea fi utilizată pre- şi intraoperator complementar imagisticii CT şi RMN, pentru un management eficient al patologiei tumorale linguale, amigdaliene etc. Prezenta lucrare reprezintă o aplicare practică a unui brevet de invenţie depus la OSIM. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Introducere. Atât rinoplastia deschisă, cât şi cea închisă presupun manevre comune, dar şi procese influenţate de însăşi calea de abord aleasă. O analiză preoperatorie atentă este necesară pentru a înţelege cum fiecare abordare afectează percepţia chirurgului asupra anatomiei, limitele sau oportunităţile chirurgicale, precum şi gradul de control asupra rezultatului final. Un specialist care se axează numai pe una dintre tehnici evident face un compromis în cazul unora dintre pacienţi. Material şi metodă. Vom prezenta o serie de cazuri pornind de la simplu lâ complex ce au beneficiat de rinoplastie estetică şi funcţională. Vor fi subliniate avantajele şi dezavantajele utilizării tehnicii închise sau deschise. De mare importanţă este natura funcţională a rinoplastiei, fapt ce păzeşte chirurgul de iminenţa complicaţiilor şi malpraxisului. Este controversată abordarea pacienţilor ce pot suferi de tulburări de dismorfism corporal şi care din anamneză se adresează chirurgului estetician pentru diverse proceduri în diferite regiuni anatomice. Rezultate şi concluzii. Recent, comparaţia dintre cele două tehnici a început s'ă dispară, prin formarea unei mase critice de specialişti ce stăpânesc în egală măsură ambele tehnici, fapt ce le permite sa le combine sau chiar să transforme o procedură în alta. însă rămâne ca axiomă că procedura deschisă este utilizată mai ales de tânărul specialist în perioada de acumulare a experienţei şi încrederii necesare abordării tehnicii închise. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

introducere. Complicaţia cea mai redutabilă în cadrul evoluţiei postoperatorii a pacientului laringectomizat este reprezentată de dezvoltarea unei fistule faringo-cutanate, evident exceptând scenariul recidivei tumorale. Povara dezvoltării unei astfel de fistule este dublă: a pacientului prin faptul că nu se mai poate alimenta corespunzător şi îi scade calitatea vieţii, dar şi a sistemului medical prin faptul că pacientul nu îşi mai poate continuă programul de tratament oncologic, anulând eforturile deja depuse în vederea vindecării lui şi solicitând resurse materiale suplimentare până la rezoluţia fistulei. Material şi metodă. Am implementat activ utilizarea gastrostomei endoscopice p'ercutanate (PEG) ca modalitate de alimentare postoperatorie a pacienţilor laringectomizaţi în plus faţă de metodele deja utilizate în examenul clinic (sonda nazogastrică şi gastrostoma clasică). Pentru a putea oferi pacienţilor opţiunea utilizării preoperatorii a PEG sunt necesare colaborarea directă cu o secţie de chirurgie generală şi un serviciu de endoscopie digestivă cu personal experimentat şi supraspecializat. Rezultate şi concluzii. Utilizarea PEG a prevenit activ prelungirea duratei de spitalizare a pacienţilor, a prevenit apariţia fistulelor faringo-cutanate prin excluderea sondei nazogastrice cu efect iritativ la nivelul anastomozei faringo-esofagiene. Montarea preoperatorie a PEG s-a dovedit cost-eficientă prin faptul că a prevenit apelarea la resortul chirurgiei generale în vederea efectuării unei gastrostome clasice. Gradul de fistulizare în cadrul sublotului de pacienţi ce a beneficiat de sondă nazogastrică a fost de 19,46%, pe când în cazul sublotului de pacienţi ce a beneficiat de PEG s-a dovedit a fi mult mai mică, de 7,40%. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Introducere. Patologia tumorală nazo-facială necesită utilizarea unor procedee de reconstrucţie ce implică colaborarea unor echipe interdisciplinare ce reunesc specialişti de chirurgie plastică, otorinolaringologie şi chirurgie oro-maxilo-facială. Material si metodă. Vom ilustra prin cazuistica proprie toate procedurife de reconstrucţie pornind de la simplu la complex: de la sutura în „Z" la lamboul migrat bilobat etc. Trebuie respectate unităţile morfo-funcţionale de la nivelul regiunii nazo-faringiene prin prisma densităţii specifice de elemente anatomice. Cazurile cele mai complexe necesită reconstrucţii cu lambouri libere migrate locoregionale, precum şi substrat de rezistenţă prin montarea de materiale protetice. în fiecare caz se vor sublinia avantajele şi dezavantajele diferitelor tehnici de reconstrucţie, cu atât mai mult cu cât nu există o reţetă standard şi rezultatul final este direct dependent de experinţa echipei chirurgicale. Rezultate şi concluzii. Pacientul cu patologie tumorală nazo-facială este, de cele mai multe ori, victima pasării responsabilităţii între diferite specialităţi, când de fapt acestea ar trebui să conlucreze în vederea oferirii unui rezultat rezecţional în primul rând funcţional şi în limita unei calităţi a vieţii corespunzătoare şi a unui aspect estetic necesar integrării sociale complete. [ABSTRACT FROM AUTHOR]