Search

Ingestion of cylindrical batteries is a rare condition in children. There are no clear guidelines regarding the appropriate management of this condition. We present 2 such cases; one patient required endoscopic removal of the battery, while in the other one the battery passed spontaneously. We recommend that such cases be admitted for monitoring and treated on an individual basis, according to the clinical picture, X-ray data and the availability of pediatric emergency endoscopy.

Chistul congenital de coledoc este mai frecvent diagnosticat la copiii până la 10 ani, afectând preponderent persoanele de sex feminin. Prezentăm un caz de chist coledocian la un sugar de sex masculin în vârstă de 7 luni, care a debutat brusc cu icter sclerotegumentar şi inapetenţă. Ecografia abdominală a evidenţiat o formaţiune transsonică, hiperreflectogenă, cu localizare pe topografia coledocului, căi biliare intrahepatice dilatate, iar examenele de laborator au decelat un sindrom sever de citoliză hepatică şi colestază. Diagnosticul a fost confirmat cu ajutorul IRM colangiopancreatic efectuat în urgenţă şi a impus intervenţia chirurgicală. Diagnosticul diferenţial al sindroamelor de colestază trebuie să excludă şi chistul coledocian, indiferent de vârsta pacientului, din cauza complicaţiilor şi riscului de malignizare.

Refluxul gastroesofagian la nou-născut şi sugar se particularizează prin patogenie, încadrare diagnostică şi abordare terapeutică, imaturitatea funcţională a aparatului digestiv, imaturitatea anatomică a sfincterului esofagian inferior Hiss şi aciditatea gastrică mai mică. În cazul sugarilor se ţine cont şi de complianţa redusă la procedurile laborioase cum sunt pH-metria, impedanţ-pH-metria şi endoscopia degestivă. Graniţa dintre regurgitaţii, reflux gastroesofagian fiziologic şi boală de reflux este uneori dificil de trasat. Modificarea stilului de viaţă la sugari (alimentaţia şi modificările poziţionale), prin obţinerea aderenţei mamei la recomandările medicale reprezintă un prim pas în tratamentul RGE, fiind urmat în cazurile non-responsive de terapia farmacologică şi intervenţia chirurgicală.

Endoscopia digestivă, una dintre cele mai frecvente investigaţii invazive în gastroenterologia pediatrică, nu este lipsită de riscuri. Complexul de măsuri necesare acestei manevre cuprinde: evaluarea corectă a bolnavului ţinând seama de indicaţiile şi contraindicaţiile endoscopiei, obţinerea consimţământului informat, pregătirea psihologică a părinţilor/copilului, aplicarea unor restricţii dietetice, profilaxia infecţiilor. De asemenea, trebuie ales tipul de anestezie, monitorizarea continuă intra şi post-procedurală pentru evitarea complicaţiilor legate de procedură sau de reacţii adverse medicamentoase.

Refluxul gastro-esofagian (RGE) la nou-născut şi sugar se particularizează prin patogenie, încadrare diagnostică şi abordare terapeutică. La aceştia situaţia este mai complexă dacă avem în vedere imaturitatea funcţională a aparatului digestiv, imaturitatea anatomică a sfincterului esofagian inferior Hiss şi aciditatea gastrică mai mică. În cazul sugarilor se ţine cont şi de complianţa redusă la procedurile laborioase cum sunt pH-metria, impedanţpH-metria şi endoscopia digestivă. Graniţa dintre regurgitaţii, reflux gastro-esofagian fiziologic şi boală de reflux este uneori dificil de trasat. Modificarea stilului de viaţă la sugari (alimentaţia şi modificările poziţionale), prin obţinerea aderenţei mamei la recomandările medicale, reprezintă un prim pas în tratamentul RGE, fiind urmat în cazurile non-responsive de terapia farmacologică şi intervenţia chirurgicală.

Infecţia cu Helicobacter pylori (H. pylori) este o problemă comună şi semnifi cativă de sănătate publică. Obiectiv. Determinarea prevalenţei infecţiei cu H. pylori la copiii cu simptomatologie sugestivă şi conturarea cazurilor în funcţie de tipul şi felul gastritei prin efectuarea de endoscopii digestive superioare. Material şi metodă. Studiu retrospectiv realizat pe o perioadă de 5 ani pe 1.269 de copii cu simptomatologie gastrică, la care s-au efectuat endoscopii cu biopsie, stabilindu-se rata de infecţie cu H. pylori prin examen direct sau testul ureazei. Rezultate. Frecvenţa H. pylori în cazul gastritei acute a fost semnifi cativ mai mică (34,78%) comparativ cu frecvenţa acesteia în cazul gastritei cronice (54,94%). În cadrul celor 10 tipuri de gastrită, cele mai frecvente sunt formele purpurice (43,66%), nodular purpurică (25,93%) şi nodular antrală (15,84%), la polul opus situându-se gastrita atrofi că şi hipertrofi că. Asocierile cele mai frecvente decelate endoscopic sunt cu esofagita gr I în 51,6%, duodenita în 45,07% şi forma purpurică în 24,74%. Concluzii. Infecţia cu H. pylori este cel mai frecvent asociată gastritei cronice (54,94%). Identifi carea precoce a infecţiei este esenţială pentru eradicarea bacteriei şi prevenirea apariţiei diferitelor tipuri de gastrită identifi cate endoscopic.

Constipaţia este un simptom comun în practica clinică. Defi niţia include frecvenţa anormală a tranzitului, difi cultate în timpul defecării şi consistenţă anormală a scaunului. Metodele de diagnostic limitate precum şi numeroasele afecţiuni care conduc la apariţia simptomatologiei, duc la creşterea numărului de cazuri cu rezistenţa la tratament. Tratamentul include abordări dietetice şi comportamentale, terapie farmacologică şi în cazuri atent selectate intervenţie chirurgicală. Tratamentul chirurgical este recomandat la pacienţii cu constipaţie severă rezistentă la tratamentul conservator. Confi rmarea indicaţiei pentru tratament chirurgical necesită studii privind tranzitul colonic, funcţia de defecare, precum şi efectuarea manometriei anorectale. De aceea, colaborarea strânsă între pediatru, gastroenterolog şi chirurgul pediatru este absolut necesară pentru o evaluare preoperatorie atentă şi corectă a funcţiei gastro-intestinale. Complicaţiile postoperatorii includ obstrucţie intestinală, dureri abdominale, meteorism şi diaree. Eficacitatea intervenţiei chirurgicale şi prevalenţa complicaţiilor postoperatorii sunt determinate de evaluarea atentă preoperatorie a funcţiei gastro-intestinale.

Obiective. Identifi carea caracterelor clinice, endoscopice, etiologice la copiii diagnosticaţi cu hemoragie digestivă superioară şi inferioară. Material şi metodă. S-a efectuat un studiu retrospectiv descriptiv pe o perioadă de 3 ani (ianuarie 2010- decembrie 2012) pe 107 copiii cu vârsta între 1 şi 18 ani, internaţi pentru hemoragii digestive în Spitalului Clinic de Copii „Sf. Maria“ Iaşi. Lotul de studiu nu cuprinde hemoragii digestive din urgenţe chirurgicale, boli infecţioase, boli intestinale cu mecanism imunologic sau toxic. Analiza retrospectivă individualizată prin studiul foii de observaţie a cuprins date anamnestice, clinice, endoscopice şi histologice orientate pentru diagnosticul etiologic al hemoragiilor digestive. Toţi pacienţii au fost investigaţi prin endoscopie digestivă superioară/colonoscopie după ce procedura a fost explicată şi s-a obţinut consimţământul informat. Rezultate. Din lotul de 107 copii luaţi în studiu 39 (36,4%) au reprezentat hemoragia digestivă superioară (HDS), dintre care 6 cazuri (5,1% ) de cauza variceală iar 33 (94,8%) de cauză non variceală; şi 68 (63,5%) au prezentat hemoragia digestivă inferioară (HDI). În etiologia HDS gastrita erozivă a reprezentat 12 (30,8%) cazuri, esofagita 6 (15,4%), duodenita 6 (15,4%), ulcerul duodenal 4 (10,3%), ulcerul gastric 2 (5,1%), sindrom Mallory Weiss 1 (2,6%), etiologie multiplă 6 (15,4%) cazuri. Principalele aspecte etiologice ale HDI au fost polipul colo-rectal în 28 (41,2%) cazuri, colită ulcerativă 14 (20,6%), leziuni nespecifi ce 12 (17,6%) fi suri anale 9 (13,4%), sindroame de polipoză intestinală 3 (4,4%), malformaţie vasculară 1 (1,5%), diverticul rectal 1 (1,5%) caz. S-au practicat intervenţii endoscopice concomitente în cazul polipilor colo-rectali. Concluzii. Hemoragia digestivă inferioară a fost cea mai frecventă, corelată cu cauze minore: polipi colorectali, fi suri anale, leziuni nespecifi ce. Hemoragia digestivă non-variceală forma cea mai frecventă s-a asociat cu gastrita erozivă, esofagita, duodenita, ulcerul gastric. Endoscopia digestivă s-a dovedit a fi o investigaţie utilă în diagnosticul hemoragiilor digestive şi cu aport terapeutic în anumite cazuri.

Atât durerea abdominală funcţională, cât şi sindromul de intestin iritabil, sunt cauze frecvente ale durerii cronice abdominale la copil şi adolescent. Abordarea acestor entităţi nosologice se face conform modelului biopsihosocial al tulburărilor gastrointestinale funcţionale, dat fi ind efectul acestora asupra calităţii vieţii pacienţilor şi asupra statusului psihosocial al acestora. Astfel, terapia cognitiv-comportamentală, psihoterapia de familie, tehnicile de relaxare sau hipnoterapia şi-au demonstrat efi cienţa în obţinerea unor mai bune mecanisme de coping şi în atenuarea simptomatologiei psihice, cât şi somatice. Totodată, medicaţia antidepresivă incluzând inhibitorii recaptării serotoninei şi antidepresivele triciclice, aduce ameliorări notabile ale simptomatologiei psihice de aspect hipertimic negativ datorată afecţiunii gastrointestinale, dar şi a celei somatice digestive prin mecanisme dependente de acţiunea complexă a neuromediatorilor.

Ulcerul peptic primar se menţine frecvent la copiii din ţările în curs de dezvoltare cu o incidenţă crescută a infecţiei cu H.pylori. Autorii au efectuat un studiu retrospectiv pe 84 de copii internaţi în Clinica V-a Pediatrie Gastroenterologie cu diagnosticul de boală ulceroasă între anii 2007-2023. Criteriile de includere în studiu au fost simptomatologia clinică sugestivă şi endoscopia pozitivă. În lotul studiat au existat 79 de copii cu ulcer primar şi 5 copii cu ulcer secundar. Raportând datele la o populaţie pediatrică de 1.400.000 de copii în nordestul României, incidenţa afecţiunii a fost de 5.64/100.000 iar frecvenţa a fost de 2,58% faţă de totalul de 3.052 de endoscopii digestive superioare efectuate în perioada menţionată. Raportul băieţi: fete a fost de 1.46:1 iar 77,41% dintre pacienţi proveneau din mediul urban. Ulcerele au debutat prin sindrom funcţional digestiv în 70,89% dintre cazuri sau printr-o complicaţie în 29,11% dintre cazuri. Prin endoscopie digestivă superioară au fost identifi cate 62 de ulcere duodenale (UD) şi 10 ulcere gastrice (UG). La 7 copii debutul prin perforaţie a permis identifi carea intraoperatorie a leziunilor. În 70,89% dintre cazuri a fost demonstrată prezenţa cu infecţie cu H. pylori. Factorii favorizanţi pentru această boală au fost: dieta necorespunzătoare (63,16%), fumatul (57,89%), consumul de alcool (15,78%), stresul psihologic (27,27%). Am obţinut o corelaţie semnifi cativă între numărul mare de membri ai unei familii (r = 0,63%; p = 0,002), statusul socioeconomic scăzut (r = 0,87, p = 0,0003) şi infecţia cu H.pylori. Tratamentul antibacterian a utilizat tripla terapie standard la 73,33% pacienţi, cvadrupla terapie bazată pe bismut la 16,66% copii şi terapia secvenţială în 10% dintre cazuri. Rata globală de eradicare moderată obţinută (66,66%) poate fi considerată o dovadă indirectă a rezistenţei mari la claritromicină la copiii din România.

Agenţii antiinflamatori nesteroidieni (AINS) produc leziuni gastrice prin intermediul a două mecanisme: iritaţia locală şi acţiunea sistemică. Un copil în vârstă de 2 ani şi 10 luni, sex feminin, a primit AINS timp de 2 zile pentru o infecţie acută a tractului respirator superior şi a prezentat vărsături în „zaţ de cafea“ o zi mai târziu. Endoscopia digestivă superioară a evidenţiat o leziune de ulcer gastric. Biopsia gastrică a fost negativă pentru infecţia cu H. pylori, iar pacienta a fost diagnosticată cu ulcer gastric acut indus de consumul de AINS în absenţa altor cauze de ulcer gastric. Ulcerele gastrice se dezvoltă foarte rar după o administrare pe termen scurt de AINS, fapt ce a determinat raportarea acestui caz. Luând în considerare atât riscurile cât şi beneficiile terapiei cu AINS, este indicat ca în cazul fiecărui pacient care trebuie să urmeze un tratament cronic cu medicamente antiinflamatorii să fie căutaţi posibilii factori de risc asociaţi.

Hemoragia digestivă, o urgenţă majoră şi frecventă în gastroenterologia pediatrică, poate evolua autolimitat (75-85% cazuri) sau sever cu compromiterea hemodinamicii, când se impune o evaluare clinică, reanimare şi endoscopie în scop diagnostic şi eventual terapeutic. Aplicarea parametrilor endoscopici (clasifi carea Forrest) pentru evaluarea recurenţei şi prognosticului unei hemoragii digestive jalonează atitudinea ulterioară. Endoscopia terapeutică în limitele circumstanţelor stabilite de declaraţia Societăţii Nord Americane de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică, alegând una dintre tehnicile de injectare, coagulare sau mecanice, într-o manieră individualizată etiopatogeniei hemoragiei digestive, scade numărul intervenţiilor chi rurgicale şi frecvenţa deceselor. Diagnosticul endoscopic precoce împreună cu terapia hemostatică endoscopică şi administrarea endovenoasă de înhibitori ai pompei protonice, sunt măsuri care reduc sângerarea şi recurenţa hemoragiei în proporţie de 80-90%. Experienţa endoscopistului va infl uenţa promptitudinea recomandării intervenţiei chirurgicale în formele grave, cu risc vital.

Bolile infl amatorii intestinale (boala Crohn şi rectocolita ulcero-hemoragică) rămân un capitol deschis cercetării din cauza frecvenţei (în creştere în ultimele decade), particularităţilor clinico-evolutive a suferinţei digestive şi extradigestive, a enigmelor patogenetice, sursă a difi cultăţilor terapeutice. Tipare genetice specifi ce, mutaţii genice favorizează răspuns imun aberant la antigeni din mediu sau la autoantigeni provocând o infl amaţie intestinală cu potenţial înalt de cronicizare; citokinele eliberate şi alte mecanisme încă necunoscute pot fi responsabile de manifestările extradigestive. Autorii sistematizează date recente privind patogeneza formelor clinico-evolutive, posibilităţi moderne de diagnostic, posibilităţile şi limitele măsurilor terapeutice moderne în artropatiile care însoţesc boala infl amatorie intestinală.

Rolul bacteriei Helicobacter pylori în patogeneza bolilor digestive este foarte bine stabilit şi cunoscut în prezent, însă ultimele cercetări argumentează implicarea Helicobacter pylori în producerea unor afecţiuni extradigestive. Prevalenţa infecţiei diferă de la o zonă geografi că la alta, fi ind în declin în ţările dezvoltate şi menţinându-se încă ridicată la populaţia din ţările în curs de dezvoltare. H. pylori determină din partea gazdei un răspuns imun care implică imunitatea umorală şi celulară. Infecţia este localizată la nivelul mucoasei gastrice, dar s-a demonstrat că anumite boli alergice sunt consecinţa, cel puţin la o parte din bolnavi, a infecţiei cronice cu H. pylori. Suferinţele gastrointestinale manifestate prin greţuri, vărsături, inapetenţă, dureri epigastrice, pot fi asociate şi cu tulburări nutriţionale. Infecţia cu H. pylori se asociază cu anemie, scădere ponderală şi staturală. Bacteria a fost identifi cată şi la majoritatea pacienţilor diabetici cu neuropatie autoimună producând tulburări electrice gastrice, întârzierea evacuării stomacului, manifestări responsabile de simptomele dispeptice. Conduita terapeutică corectă realizată în cazul pacienţilor cu afecţiuni extradigestive şi o eventuală infecţie cu H. pylori trebuie să vizeze atât tratamentul bolii de bază cât şi eradicarea efi cientă a infecţiei.

Sindromul Roviralta reprezintă asocierea dintre stenoza hipertrofi că de pilor şi hernia hiatală. Autorii prezintă cazul unui copil de sex masculin în vârstă de 2 luni internat în Clinica a V-a de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“, Iaşi pentru vărsături postprandiale şi pierderea progresivă în greutate. Tranzitul esogastroduodenal baritat relevă hernie hiatală, canal piloric îngustat şi refl ux gastroesofagian prezent inconstant. Ecografi a a confi rmat hipertofi a olivei pilorice şi pH-metria, refl uxul gastroesofagian. Tratamentul medical cu antispastice, rehidratarea, inhibitori de pompă de protoni şi prokinetice a avut succes, iar evoluţia a fost bună.

Bolile psihosomatice sunt acele afecţiuni medicale a căror apariţie şi/sau evoluţie este determinată, în mod semnifi cativ, de factori psihologici. Principalele tulburări digestive în care factorul psihosomatic este prevalent sunt: afecţiunile gastroduodenale, esofagitele corozive, constipaţia, encompresis, diareea emoţională, sindromul colonului iritabil, rectocolita ulceroasă şi boala Crohn. Conduita terapeutică se bazează pe strânsa colaborare dintre psiholog şi pediatrul gastroenterolog. Psihoterapia de susţinere este necesară pentru completarea medicaţiei. Copilul trebuie să primească suport emoţional şi ajutat să îşi înţeleagă sentimentele faţă de situaţia de boală traversată. Medicul trebuie să realizeze o relaţie de încredere, să dezvolte o atitudine empatică, onestă şi deschisă în relaţiile cu copiii.

Hemoragia digestivă la copil poate evolua de la forma ocultă până la manifestări majore cu risc vital. Etiologia cuprinde boli extradigestive (patologia acută a sistemului nervos, coagulopatii, hipertensiune portală etc.) sau digestive (infecţioase, malformative, infl amatorii etc.) cu o frecvenţă nuanţată de vârstă. Anamneza grevată de numeroase posibilităţi de eroare se completează cu o explorare sistematizată abordându-se: gravitatea pierderii de sânge, refl ectarea acesteia asupra funcţiei organelor vitale, depistarea unei cauze medicale sau a unei cauze chirurgicale preexistente (malformativă) sau dobândite. Tratamentul este nuanţat de severitatea pierderii de sânge, de necesarul de medicamente cu impact etiopatogenetic. Endoscopia digestivă, pe lângă rolul ei important ca metodă de diagnostic, reprezintă uneori şi o metodă terapeutică.

Ulcerul gastroduodenal este o patologie nu atât de rară în patologia pediatrică pe cât se credea. Lucrarea abordează aspectele esenţiale ale terapiei dietetice şi medicamentoase. Tratamentul medicamentos foloseşte un întreg arsenal farmacologic: antiacide, protectoare gastrice antagonişti de H2 receptori, inhibitori de pompă protonică, iar în plus, pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori, antibioterapia cu 2 antibiotice.

Strategiile utilizate în tratamentul infecţiei cu Helicobacter pylori la copii derivă în mare parte din schemele de tratament stabilite de consensuri clare la pacienţii adulţi. Tripla terapie ce asociază inhibitori de pompă protonică (IPP), claritromicina şi amoxicilina este utilizată pe scară largă în întreaga lume; alături de aceasta s-au impus şi alte asocieri bazate fi e pe IPP, fi e pe săruri de bismut. La ora actuală au fost introduse noi preparate în schemele antibacteriene, alături de esomeprazol, pantoprazol sau lansoprazol afl ându-se azitromicina şi fl uorochinolonele (la copiii mari). În acelasi timp au fost propuse terapii de linia a doua, rezervate cazurilor de recădere sau reinfecţie bacteriană, acestea fi ind reprezentate de asocieri cvadruple bazate pe săruri de bismut sau de regimuri ce includ fl uorochinolone; nu în ultimul rând, introducerea terapiei secvenţiale la copii reprezintă o alternativă promiţătoare. Pe plan profi lactic, vaccinarea orală sau intramusculară, aceasta din urmă afl ată în faze avansate de testare clinică, va putea contribui în viitor la scăderea incidenţei infecţiei cu H.pylori, a gastritei, ulcerului şi cancerului gastric.

Gastritele sunt infl amaţii acute sau cronice, difuze sau focale ale mucoasei stomacului. O clasifi care ideală a gastritelor trebuie să se bazeze în primul rând pe etiologie şi apoi pe aspectele structurale, epidemiologice, prognostice. Infecţia cu Helicobacter pylori reprezintă cauza cea mai frecventă de gastrită cronică la vârsta pediatrică. Gastrita cu Helicobacter pylori începe tipic ca o gastrită acută antrală, caracterizată prin infl amaţie intensă ce se extinde în timp, implicând întreaga mucoasă gastrică şi producând gastrită cronică. Simptomatologia este complexă, dar nespecifi că, şi implică sindromul funcţional digestiv. Testele de detectare ale infecţiei sunt invazive şi noninvazive. Complicaţiile apar în special în cazurile de eşec terapeutic în eradicarea bacteriei.

În ultimul deceniu constipaţia a devenit o problemă actuală de adresabilitate în serviciile de gastroenterologie pediatrică. Obiective. Ne-am propus un studiu pentru a identifi ca prevalenţa constipaţiei şi stabilirea unor corelaţii între dietă şi mediul socio-familial la copii cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani, internaţi în serviciul de Gastroenterologie, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ Iaşi, în perioada 1 ianuarie 2012 – 1 ianuarie 2014. Rezultate. Grupul de studiu a constat dintr-un lot de 994 de pacienţi, reprezentând 9,6% din totalul copiilor spitalizaţi. În ceea ce priveşte prevalenţa constipaţiei nu am observat o diferenţă semnifi cativă între sexe, raportul F/M a fost de 1,3/1, dar am remarcat o proporţie semnifi cativă de pacienţi provenind din mediul urban 68% (676) faţă de 32% (318) din mediul rural. În ceea ce priveşte mediul socio-familial: 34% (338) dintre copii trăiesc cu bunicii, 13,9% (139) provin din familii monoparentale, 6,7% (67) sunt în grija unui asistent maternal şi 2,6% (26) vin din centrele de plasament. În lotul studiat un procent mic de copii au fost alăptaţi, respectiv, 26,2% (261), în prima lună, 10,7% (107) timp de 3 luni în timp ce la 6 luni 98,1% (976) dintre copii au primit o formulă de lapte. Diversifi carea a fost făcută incorect în cazul a 41% (408) dintre pacienţi. Doar 14,6% (145) au raportat consumul zilnic de fructe şi legume, în timp ce 51,1% (508) au luat masa cel puţin o dată pe săptămână la restaurante de tip fast-food. 21,6% (214) practică sport cel puţin 2 ore/săptămână, în timp ce 48,7% (484) petrec cel puţin 3 ore/zi la televizor. 12,8% (128) dintre pacienţi sunt supraponderali şi 5,7% (57) obezi. Concluzii. Constipaţia este o boala care afectează copiii de toate vârstele. Nu sunt diferenţe notabile între sexe. Se remarcă o pondere crescută a pacienţilor din mediu urban cu predominanţa unui regim alimentar inadecvat, lipsa activităţii fi zice, precum şi o pondere crescută a pacienţilor supraponderali. Un rol important în modifi cările psihologice îl deţine mediul socio-familial.

Gastritele micotice rămân un capitol deschis cercetării din cauza cazurilor puţine citate în literatură, a complicaţiilor şi prognosticului incomplet cunoscute, sursă a difi cultăţilor terapeutice. Autorii raportează cazul unui copil de sex masculin, în vârstă de 5 ani şi 4 luni, imunocompetent, la care endoscopia digestivă superioară a obiectivat o eso-gastro-duodenită cu Aspergillus.

Gastrita atrofi că, o entitate fi ziopatologică caracterizată prin inflamaţia cronică a mucoasei gastrice, cu pierderea celulelor glandulare gastrice, este asociată infecţiei cronice cu Helicobacter pylori sau cu gastrita autoimună. Tulpina Helicobacter pylori cu citotoxina cagA +, cu o virulenţă crescută ce cauzează nivele ridicate ale infl amaţiei mucoasei gastrice, este prezentă mult mai frecvent la pacienţii care dezvoltă ulterior cancer gastric. Gastrita atrofică reprezintă stadiul fi nal al gastritei cronice, fi e infecţioasă sau autoimună. În ambele cazuri, manifestările clinice ale gastritei atrofi ce sunt similare cu cele din gastrita cronică, dar anemia pernicioasă este complicaţia gastritei autoimune şi nu a gastritei atrofi ce asociată infecţiei cu Helicobacter pylori.

Congenital choledochal cysts are more frequently diagnosed in children under the age of 10, occurring prevailingly in female patients. We are presenting a case of choledochal cyst in a 7-month-old male baby, which had a sudden onset with scleral-cutaneous jaundice and lack of appetite. Abdominal ultrasound revealed a transonic, hyperreflective formation located in the topography of the main bile duct, dilated intrahepatic bile ducts, and laboratory tests revealed a severe syndrome of hepatic cytolysis and cholestasis. The diagnosis was confirmed using cholangiopancreatic MRI performed in an emergency regime and required surgical intervention. Therefore, the differential diagnosis of cholestasis syndromes must rule out choledochal cyst irrespective of the patient’s age due to the complications and risk of malignization.

Gastroesophageal reflux in newborns and infants is particularized by pathogeny, diagnosis and therapeutical approach, functional immaturity of the digestive tract, the anatomic immaturity of the Hiss lower esophageal sphincter and lower gastric acidity. In infants, the low compliance with the laborious procedures such as pHmetry, impedance – pH-metry and digestive endoscopy is also considered. The border between regurgitations, physiological gastroesophageal reflux and the reflux disease is sometimes hard to establish. Changing the lifestyle of infants (feeding and position changes) based on the mother’s compliance with the medical recommendations is a first step in the treatment of GER, followed in non-responsive cases by pharmacological therapy and surgery.

Gastroesophageal reflux in newborns and infants is particularized by pathogeny, diagnosis and therapeutical approach. The situation is much more complex for them due to the functional immaturity of the digestive tract, to the anatomic immaturity of the Hiss lower esophageal sphincter and to the lower gastric acidity. In infants, the low compliance with the laborious procedures such as pH-metry, impedance – pH-metry and digestive endoscopy is also considered. The border between regurgitations, physiological gastroesophageal reflux and the reflux disease is sometimes hard to establish. Changing the life style of infants (feeding and position changes) based on the mother’s compliance with the medical recommendations is a first step in the treatment of GER, followed in non-responsive cases by pharmacological therapy and surgery.

Gastrointestinal endoscopy is one of the most common invasive procedures carried out in pediatric gastroenterology and is not without risk. The range of necessary measures for the purpose of this procedure includes: the accurate assessment of the patient considering the endoscopy-related indications and contraindications, obtaining the informed consent, the psychological preparation of the parents/child, applying some dietary restrictions, and infection prophylaxis. It is also necessary to choose the type of sedation and ensure the constant monitoring during and after the procedure so as to avoid any complications related to the procedure or to the side effects of drugs.

The infection with Helicobacter pylori (H pylori) represents an important issue of public health. Aim. Establishing the prevalence of H. pylori infection in children and presenting the cases according to the gastritis type by performing upper digestive endoscopies. Material and method. The retrospective study referred to a period of 5 years and included 1269 children evaluated by upper endoscopy to establish the H. pylori infection rate. Results. The frequency of H. pylori in the case of acute gastritis was signifi cantly more reduced (34.78%) than in the case of chronic gastritis (54.94%). Referring to the 10 types of gastritis, the most frequent ones are purpuric (43.66%), nodular purpuric (25.93%) and nodular antral (15.84%). At the other end, atrophic and hypertrophic gastritis were positioned. The most frequent associations pointed out endoscopically are those with 1st degree esophagitis - 51.6%, duodenitis – 45.07% and purpuric duodenitis – 24.74%. Conclusions. The H. pylori infection is the most frequent etiologic factor for chronic gastritis (54.94%). The early identifi cation of the infection is essential to destroy the bacteria and to prevent the development of various types of gastritis that are later on endoscopically identifi ed.

Objectives. Identifi cation of clinical, endoscopic, etiological characteristic of children diagnosed with upper and lower gastrointestinal bleeding. Material and methods. It was conducted a descriptive retrospective study over a 3 year period (January 2010 to December 2012) on 107 children aged 1-18 years hospitalized for gastrointestinal bleeding in ”St. Mary” Children’s Emergency Hospital, Iasi. The study group does not include gastrointestinal bleeding from surgical emergencies, infectious diseases, intestinal diseases with immunological or toxic mechanism. Individualized retrospective analysis included historical data, clinical, endoscopic and histological targeted for etiologic diagnosis of gastrointestinal bleeding. All patients were investigated by upper gastrointestinal endoscopy/colonoscopy after the procedure was explained and informed consent was obtained. Results. From the batch of 107 children, 39 (36.4%) presented with upper gastrointestinal bleeding (UGIB) 6 (5.1%) was variceal, non-variceal in 33 (94.4%) cases, and 68 (63.5%) presented with lower gastrointestinal bleeding (LGIB) The main etiologycal aspect of UGB was erosive gastritis 30.8%, esophagitis in 15.4%, duodenitis in 15.4%, gastric and duodenal ulcers 5,1% and respectivily 10.3% of cases, Mallory-Weiss syndrome in 2.6%, multiple etiology in 10 cases 15.4%. Causes of LGIB were colorectal polyps in 41.2.%, ulcerative colitis 20.6%, non specifi c lessions in 17.6% anal fi ssures 13.2%, intestinal polyposis 4.4 %,rectal diverticula 1.5% and vascular malformations 1.5%. It was practiced concomitent endoscopic surgery for rectal polyps. Conclusions. Lower gastrointestinal bleeding was the most common causes related to minor conditions: colorectal polyps, anal fi ssures, nonspecifi c lesions. Non-variceal gastrointestinal bleeding the most common form associated with erosive gastritis, esophagitis, duodenal ulcer, gastric ulcer. Endoscopy proved to be a useful investigation in the diagnosis of gastrointestinal bleeding and a therapeutic useful tool in certain cases.

Constipation is a common symptom in clinical practice. Defi nition include abnormal transit diffi culty during defecation and abnormal stool consistency. Limited diagnostic methods and the many diseases that lead to symptoms, leading to more cases of drug resistance. Treatment includes dietary and behavioral approaches, pharmacological therapy and surgery in carefully selected cases. Surgery is recommended in patients with severe constipation resistant to conservative treatment. Confi rmation of indication for surgical treatment requires colonic transit studies, defecation function and conducting anorectal manometry. Therefore, a close collaboration between pediatric gastroenterologists and surgeon pediatricians is essential for the careful preoperative evaluation and gastrointestinal function. Postoperative complications include intestinal obstruction, abdominal pain, flatulence and diarrhea. The effectiveness of surgery and prevalence of postoperative complications are determined by a careful preoperative evaluation of the gastrointestinal function.

In the last decade constipation has become a current problem addressed in the pediatric gastroenterology departments. Objectives. We propose a study to establish the prevalence of constipation and the correlations between diet and the socio-familial environment in children aged from 1 to 17 years old, hospitalized in the Gastroenterology Department, „Saint Mary“ Emergency Hospital for Children of Iasi, between 1 January 2012 and 1 January 2014 Results. The study group consisted of 994 patients, representing 9.6% of all hospitalized children. Regarding the prevalence of constipation, we did not notice a signifi cant difference between the sexes, the ratio F/M was 1.3/1, but we found a signifi cantly higher proportion of patients from urban areas 68% (676) versus 32% (318) from rural areas. In terms of social and family environment: 34% (338) of children live with grandparents, 13.9% (139) come from single-parent families, 6.7% (67) are in the care of a foster parent and 2.6% (26) come from orphanages. In the group studied a low percentage of children were breastfeed, respectively 26.2% (261) in the first month, 10.7% (107) for 3 months, while at 6 months 98.1% (976) of children received a milk formula. Diversifi cation was done incorrectly in the case of 41% (408) patients. Only 14.6% (145) reported daily consumption of fruits and vegetables, while 51.1% (508) had dinner at least once a week at fast food restaurants. 21.6% (214) practice sport at least 2 hours/week, while 48.7% (484) spend at least 3 hours/day watching television. 12.8% (128) of patients are overweight and 5.7% (57) obese. Conclusions. Constipation is a condition that affects children of all ages. There are not notable differences between the sexes. An increased proportion of urban patients with predominance of inadequate diet, physical inactivity and an increased proportion of overweight patients was found. The socio-familial environment has an important role in the psychological changes.

Both functional abdominal pain and irritable bowel syndrome are common causes of chronic abdominal pain in children and adolescents. Addressing these nosological entities is done according to the biopsychosocial model of functional gastrointestinal disorders, given their effect on quality of life and psychosocial status thereof. The cognitive-behavioral therapy, family psychotherapy, relaxation techniques or hypnotherapy have proved effective in achieving better coping mechanisms in alleviating psychological and somatic symptoms. However, antidepressant medication including selective serotonin reuptake inhibitors and tricyclic antidepressants, improve psychiatric symptomatology, especially depressive mood due to gastrointestinal illness, but also digestive symptoms due to mechanisms of action that depend on complex neurotransmitters.

Primary peptic ulcer still remains highly quoted in children from developing countries, the infection with H. pylori having a high incidence among this cases. Between 2007 and 2012 a retrospective study was performed, involving 84 children who were hospitalized in our clinic, ulcer disease being the main diagnosis.The study’s inclusion criteria were suggestive clinical symptoms and positive endoscopy. The studied group consisted by 79 children with primary ulcer and 5 with secondary ulcer. Reporting data for 1,400,000 children population in North – Eastern Romania an incidence of 5.64/100.000 of primitive ulcer disease has been found, the frequency being 2.58% compared with the overall 3052 upper digestive endoscopies done in the years mentioned above. Male to female ratio was 1.46:1. 77.41% of the patients originated in urban areas. The onset was by functional digestive syndrome in 70,89% of the cases or by complications in 29.11% of the cases. By upper digestive endoscopy 62 duodenal ulcers (DU) and 10 gastric ulcers (GU) were identifi ed. Perforation allowed intraoperative diagnosis of ulcerative lesions in 7 children. 70.89% were H. pylori infection – related ulcers. The contributing factors for developing this condition were unproper diet (63.16%), smoking (57.89), alcohol consumption (15.78), psychological stress (27.27%). We obtained a signifi cant correlation between the high number of a family members, (r = 0.63%; p = 0.002), the low socio-economical status (r = 0.87, p = 0.0003) and H.pylori infection. We used the standard triple therapy on 73.33% of the patients, the qvadruple therapy, based on bismuth on 16.66% of the children, and the sequential therapy in 10% of the cases. The global eradication rate was 66.66% therefore we considered this as being an indirect proof for the high claritromycine resistance in children from our region.

Mycotic gastritis is still an open chapter in specialized research due to the small number of cases described in literature, to its incompletely known complications and prognosis, which creates therapeutic diffi culties. The authors report the case of an immune-competent 5 years and 4 months old male child, in whom upper digestive endoscopy revealed eso-gastro-duodenitis caused by Aspergillus.

Nonsteroidal anti-inflammatory agents (NSAIDs) produce gastric lesions through two mechanisms: local irritation and systemic action. A 2 year and 10 months old female received NSAID for acute upper respiratory infection for 2 days and she developed coffee ground vomitus one day later. Upper gastrointestinal endoscopy revealed a gastric ulcer. She was negative for H. pylori infection, and she was diagnosed with NSAID – induced acute gastric ulcer in the absence of other causes of gastric ulcer. Gastric ulcers develop very rarely after a short-term administration of NSAIDs, which prompted us to report this case. Balancing the risk and the benefit of eradication therapy, it is indicated, for every patient who must follow a chronic treatment with anti-inflammatory drugs, to look for possible associated risk factors.